Scrupule Sunt cărți despre care trebuie să taci și altele despre care e musai să spui ceva. Un simplu da sau o laudă nu aduc nimic de folos, nici autorului (poate doar un plus de orgoliu), nici cititorului (care, de fapt, nici nu-și lămurește ce i-a plăcut). Totul începe de la ce fel de da? Din toată inima, rezervat, un
Diversitatea de opinii asupra lecturii m-a făcut să mă întreb adesea ce înseamnă o carte bună, de ce există asemenea registru de reacții, de la lauda neîndoielnică la negarea înverșunată. S-ar zice că fiecare cititor e îndrituit să-și valorizeze cărțile în funcție de preferințe, gusturi, formație culturală. Totuși cartea nu i-a ajuns sub ochi ca la un inocent care n-a
“Înaltă, zveltă, oacheșă, cu sânii explodând sub bluzele prea strânse și părul bogat care îi îmbrățișa fundul arcuit, Lacrima era o apariție… Îi plăcea la nebunie să se joace cu bărbații de care era înconjurată aproape tot timpul, să-i surprindă vrăjiți de formele ei voluptuoase, să le fixeze privirea și să-i întrebe cu un surâs ștrengăresc în colțul gurii:《Placiol tut
Nu mi se par verosimile, au un fantastic imperfect și este căutată cu dinadinsul perspectiva malefică ori letală a imponderabilelor lumii. Până la urmă însă, dacă privim natura intrinsecă a acestor personaje ”rele”, constatăm prezenţa lor în toposurile populare, astfel încât cărţile horror își pierd principala lor miză – ființa malefică originală. Astfel de tipărituri mizează mai degrabă pe povestea
Sunt doar într-o anumită (mică) măsură de acord cu “tot românul s-a născut poet”. Românul s-a născut cu abilitatea de a versifica. Dar dacă această abilitate de a alcătui versuri ne oferă definiția unui poet, înseamnă că pe Facebook colcăie literații, pentru că lucrează cu literele. Nu știu dacă au scris sau nu criticii literari despre “La Vorbitor și alte
Atunci când cineva îi spune că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu, autorul acestei cărți (pe nume Teodor Hossu-Longin) se apucă să aducă argumente contradictorii. Nu prea înțeleg de ce face chestia asta. Bineînțeles că era mai bine atunci. Eu eram puști și bunica mea trăia. Înainte de ’89 nu existau culori, lumea avea doar nuanțe de cenușiu, dacă
O carte pe care nu ar trebui să o lăsați necitită în această primăvară neobișnuită este ”Scrisori și fotografii din Marele Război”, scrisă de Alexander MacLennan, alias Răzvan Ursuleanu, și apărută online. Cartea are în spatele poveștilor pe care le cuprinde, o istorie reală, de suflet, în care un prieten al autorului și-a luat câteva zile libere și a dispărut
Ca o neîncetată hârjoană este cartea „Inocenții”a Ioanei Pârvulescu. Vădit autobiografic, volumul are extracții din pliurile ațipite ale timpului când lumea era simplă. „Inocenții” este articulată în capitole rânduite predilect cronologic, capitole care – introduse de un titlu scurt și un subtitlu cu verb zglobiu – comunică între ele prin informații reluate oportun și cu subtilitate, girând cursivitatea narațiunii. Plecarea
Numele sau scrierile lui Octavian Soviany (n. 1954, Braşov) nu mai au nevoie de nicio prezentare, notorietatea şi valoarea volumelor publicate până acum fiind, în sine, mai mult decât suficiente. Însă cel mai recent roman al său (Moartea lui Siegfried, Ed. Cartea Românească, 2015) trebuie semnalat şi recomandat, din câteva motive mai mult sau mai puţin legate între ele, dar,
Este foarte tentant să spun că “E greu să fii zeu”, romanul fraților Arkadi și Boris Strugațki, este mai bun decât distopia “Fahrenheit 451” de Ray Bradbury sau, de ce nu, decât “1984” de George Orwell. Probabil că la o astfel de afirmație ar exista reacții chiar ostile, care mă vor pedepsi și mă vor pune “la locul meu” imediat,