Portret de scriitor la “Viilor”

admin/ December 6, 2019/ 5 minute/zi/ 0 comments

Am reluat în toamnă proiectul “Cu cartea prin liceu” (suntem în cel de-al treilea an consecutiv) și după două întâlniri cu elevii bucureșteni de la “Spiru Haret” și “Kretzulescu” am ajuns și la Colegiul Economic “Viilor”. Din cauza programului încărcat al colegilor mei scriitori, m-am văzut nevoit să dau singur curs inivitației lansate de doamna profesoară Gabriela Diaconu, situație cu care nu m-am mai confruntat până acum. Cu toate astea, se pare că m-am descurcat onorabil.

Exact înainte să intru în sala în care se aflau cam 35 de adolescenți (din clasa a IX-a și a XII-a), am aflat că “ritualul obișnuit” fusese schimbat, adică ei nu știau de venirea mea, dar nici eu nu aflasem că primiseră o temă pe marginea căreia urma să discutăm împreună: realizarea unui portret al scriitorului, așa cum și-l închipuie ei. Cele cinci echipe care au participat la această “confruntare cu imaginația” și-au desemnat câte un reprezentant, acesta venind în față pentru a prezenta fișa făcută, după cum se vede și în imagini. Așa am aflat că “scriitorul” este: imaginativ, serios, retras, comunicativ, gâditor, cititor neobosit, vicios, solitar, petrecăreț, extravagant, înalt, cu mustață, corpolent, vorbăreț, visător, etc. Adică, pe undeva, un om normal.

Aveau dreptate (poate nu în totalitate, dar…) așa că m-am prezentat și am pornit un dialog extraordinar care a ținut mai mult de o oră. Discuția s-a axat mai mult pe citit decât pe scris, iar la final cei mai vorbăreți elevi s-au îmbogățit cu zece volume valoroase din literatura modernă și contemporană. A fost superb, ca de obicei, așa că așteptăm o nouă invitație din partea doamnei Gabriela Diaconu pentru a reveni cu deosebită plăcere. (THL)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>
*
*