Visele și succesul depind de muncă

admin/ October 25, 2019/ Opinii/ 0 comments

Vizită la Colegiul Național „Spiru Haret” din București alături de Teodor Hossu-Longin și Marian Truță. Teo are o figură de inspector școlar, Marian de scriitor sadea, de, are barbă și seamănă cu un clasic rus, eu ceva între profesoară de desen și dirigă de treabă.

Elevii sunt din clasa a X-a și a XII-a. Nu se deosebesc între ei, habar nu ai care sunt cei mici sau cei mari, așa că am hotarât să vorbim unui singur nivel și bine am făcut, ei au dovedit că sunt perfect orientați și știu ce vor. Întrebările lor au arătat că sunt curioși și vor să-și confirme ideile. Teme ca aceea dacă „se poate trăi din scris” sau „cum să scrii ca să nu plictisești cititorul”, până la ce universitate și specialitate au de gând să urmeze, au fost dezbătute și după ce a sunat de pauză. Eu am învățat că filozofia din ultimul an presează elevul în obținerea de rezultate practice, măsurabile și că de ele depinde admiterea într-o facultate bună. Ei au notat că visele și succesul depind de muncă, hotărâre și punctul de vedere al unei mulțimi determinate care face măsurătoarea și interpretarea la un moment dat și că totul e relativ.

Nu s-a discutat despre răbdare, ei au avut destulă. Mulțumim pe această cale conducerii și cadrelor didactice de la Colegiul Național „Spiru Haret”. (Doina Roman)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>
*
*