O miză prea mare pentru un personaj cu multe fațete

admin/ February 23, 2019/ Recenzii/ 0 comments

Diversitatea de opinii asupra lecturii m-a făcut să mă întreb adesea ce înseamnă o carte bună, de ce există asemenea registru de reacții, de la lauda neîndoielnică la negarea înverșunată. S-ar zice că fiecare cititor e îndrituit să-și valorizeze cărțile în funcție de preferințe, gusturi, formație culturală. Totuși cartea nu i-a ajuns sub ochi ca la un inocent care n-a mai văzut, n-a mai auzit așa ceva. A avut un orizont de așteptare provenit dintr-o serie de informații anticipative – un premiu, un bun traducător, o editură importantă, o prefață, un citat provocator. Evident, toate aceste informații nu prețuiesc adesea două parale, uneori cartea nu este bună, oricâte alte atribute a adunat.

Aceste aspecte care țin de etichetarea unei cărți au evitat, până acum, menționarea referinței unui cititor profesionist. Acesta a ajuns să cunoască tehnicile de scriere, unde sunt banalitățile și unde pasajele de valoare, să clarifice, să relaționeze, să valorizeze aproape exact. Evident, se mai înșeală, au făcut-o marii critici (Călinescu, Vianu, Lovinescu, Manolescu), dar se întâmplă rar și, de obicei, din cauza ambiguității scrierii.

Cu aceste gânduri inițiale în minte să mergem spre romanul lui Anca Vieru, ”Spulberatic” (1). Nu este o carte bună, deși n-ar fi departe de o asemenea etichetă prestigioasă. Toate personajele importante ale cărții (și mă refer la cei 5 naratori – Anda, Tibi, Crina, Doina, Andrei) sunt într-o permanentă căutare, iar atunci când ajung să înțeleagă câte ceva, fie realizează o povestire schițată inconsistent, fie emit propoziții terne, gânduri mediocre de civilizație, cum o să vedem mai târziu.

Este un roman a cărui cheie nu o înțelegi decât la o a doua lectură sau la una foarte atentă. Dacă însă n-ai timp de revenire sau de piguleală, nasol! vor fi numeroase pagini în care numele personajelor vor juca feste, își vor amesteca așa tare identitățile încât nu se mai înțelege cine pe cine caută. Registrele se schimbă mai mereu, ba evocări, ba reprezentări, ba memorii ori chiar mini interviuri. Durere de cap. Cartea pare un mozaic de banalități și totuși… și totuși are câteva colțișoare complexe, scăpărări care scapă etichetei de balast literar (de exemplu, paginile ”TV Jurnal”, capitolul doi).

Ești nevoit să te repoziționezi în gusturile literare și să te întrebi de ce totuși are ceva atrăgător această carte? Autoarea nu știe în mod clar să povestească, sunt fraze mici, supărător de inconsistente, dialogul e adesea eșuat într-un schimb de întrebări cu multe lucruri nerostite, descrierea e convențională, iar aspectul confesiv – preponderent în roman – este adesea prea laborios pentru ce fapte sunt înfățișate. Romanul pare că nu ține, într-o măsură însemnată, e la fel de inconsistent ca și titlul său ”Spulberatic”. Daaar…

De la acest nume de titlu ca și de la cheia de lectură de care aminteam mai sus se poate genera o altă coloratură a cărții care-i restabilește reperele de scriere respectabilă. Miza romanului este reconstituirea dintr-o suită de scene, imagini, acțiuni (aidoma unor părticele spulberate de vânt ale unui corp odinioară întreg) a figurii unui personaj enigmatic în diferite feluri: Tibi Vreme. Cartea e tăiată în patru capitole care încearcă să reconstituie personalitatea puzzle a acestui Tibi, anume prin intermediul uneia dintre amante, Anda, a soției sale Doina, a fiului său Andrei, cel care, prin eterna căutare a tătălui său dispărut, primește eticheta de Spulberatic de la iubita Sorina. De altfel, până și acest nume este tot rezultatul unei căutări, același personaj mai e definit ca ”schimbător, nestatornic, căutător” (2). Alături de aceste trei voci principale ale etichetei de început – acolo unde Tibi e prezentat în calitate de ”soț, copil și amant” (3) – există și vocea lui Tibi însuși consemnată în pagini fragmentare de jurnal. Acestea au fost găsite de o blogeriță, Crina Tănase care le publică pe net. Cum vedem, este o corală polifonică și politemporală, având în vedere că fiecare personaj amestecă trecutul și prezentul în propria reconstituire.

Căutarea, acesta e cuvântul de ordine pentru oricare dintre aceste voci. A celui mai bun iubit, a tatălui dispărut, a bunicului mort în lagăr, a iubirii soțului, etc. Totodată, aproape toate vocile sunt prinse în jocul unor triunghiuri amoroase, îngăduințele și certurile curg de la o parte a romanului la alta, cumva personajele se dovedesc interesante doar cât timp se află în această stare de indecizie sau, poate, cât timp destinul lor se leagă în vreun fel de cel al lui Tibi. Acesta din urmă este interesant însă în diferite chipuri – pentru amantă este o revelație, pentru soție – o nostalgie dureroasă, pentru fiu – un ideal de negăsit. Din bărbosul oarecare dintr-un institut agronomic comunist, Tibi ajunge cumva să capete o aură legendară – are un bunic mort la Canal, este un fost proprietar de casă naționalizată, e frontierist pe vremea comuniștilor sau un călător exotic, care bate colțuri opuse ale planetei (Miyanmar, Namibia, Portugalia). Cumva, fiecare voce naratorială reinventează personajul Tibi într-un stil pirandellian.

Există în carte și câteva pasaje ce pot ajuta suplimentar la decriptarea coerenței sale: ghicitoarea ”ce umblă pe apă și nu se îneacă” (4); visele Lianei (din prima parte) despre o piață unde se vindeau nuiele în loc de flori, despre o casă unde se afla un om legat, despre un adânc de apă unde se zărește, între diferite statui scufundate, chipul lui Tibi. Bunicul deținut politic e îngropat în satul ”Lumina”, iar fiul Andrei primește 5 cărți poștale care-i îndrumă decisiv viața spre cariera de artist plastic.

Din cauza caracterului subiectiv al acestor voci narative, evident că alte personaje nu vor trece de pragul de simple fantoșe. Evocate o clipă, sunt în mod clar rău creionate (Gelu Popescu, Liana, Bucur, Elena și fata ei Elsa, vocea naratorială a Crinei Tănase chiar). Apoi apar multe banalități și le consemnez pe cele mai bine realizate: ”Ai grijă cu ocaziile. Să nu le dai cu piciorul, nu știi care o să fie ultima”(5). Sau ”orice familie care se respectă are în trecutul ei o sinucidere din dragoste ” (6). Oare! Iată și o bârfă despre Tibi în același registru searbăd: -”pe aici se zice că femeile se împart în două categorii: cele care sunt îndrăgostite de el… și cele care nu-l cunosc” (7).

Există apoi excese de stilizare ”râsul picurat al roșcatei” (8), sau tristețea e văzută ca ”un fel de what if repetat mereu” (9) sau se spune că e așa căldură că ”asfaltul se lichefiază sub tălpile pantofilor”. În asemenea coșmar de vreme, personajele au însă timp de introspecții (sic!). O tulburare de conștiință a lui Tibi legată de moartea bunicului său e anesteziată prin frecventarea unor gagici disponibile, dar supărător de repetitive onomastic: Dora, Lora, Nora, Zora. Dă-o încolo-ra! O apăsare în registrul vulgar nu are urmări textuale: o colegă afirmă despre Tibi că ”fute fantastic, pe urmă râzi cu el de faci pe tine” (10). Din păcate, nu a fost ulterior creionată nici ipostaza de lover boy, nici cea de mare comic.

Acest roman a avut o miză prea mare pentru un personaj cu multe fațete dar, până la urmă, mediocru. Acest Tibi scoate perle de tipul: ”fiecare întrebare are un anume moment în care trebuie pusă” (11). Ce mai, e adâncă!! Oricum, cred că în ciuda acestor multe imperfecțiuni (pe care un redactor de carte scrupulos le-ar fi lucrat cu autoarea), Anca Vieru este un prozator bine format, stăpânind planurile complexe ale romanului și dovedind o ușurință surprinzătoare în alternarea vocilor narative. O simt că ar putea fi la un pas de marea carte, dar sigur încă nu, deocamdată, cu acest ”Spulberatic”.

Bibliografie
1. Anca Vieru, Spulberatic, Editura Polirom, București, 2018.
2. Idem, p. 246.
3. Idem, p. 9.
4. Idem, p. 14.
5. Idem, p. 100.
6. Idem, p. 118.
7. Idem, p. 27.
8. Idem, p. 14.
9. Idem, p. 38.
10. Idem, p. 169.
11. Idem, p. 181.

Gabriel Mirea

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>
*
*